Eu voi candida la S4.
Eu voi candida la S4. Și pot câștiga. Dacă am alături oamenii care m-au susținut până acum, în toți acești ani de implicare civică și politică.
Am să fiu direct. Pe puncte:
1. Eu o să lupt și știu că pot să câștig. Nu mă bag în lupte imposible. Dar am nevoie de tine, cel care citești acest mesaj și cei care mi-au spus de-a lungul timpului că au încredere în mine.
2. Dacă toți vor pune măcar 50 de lei în campania mea, vin cu o listă de 10 semnături și își conving 3 prieteni sau rude din sectorul 4 să mă voteze, eu o să îl bat pe Băluță și pe cei din clanurile care conduc acum banii sectorului.
3. Te chem alături de mine. La lansare, la iesiri, la strâns de semnături, la contribuit cu ce sau cât poți. Nu e lupta mea, e lupta noastră.
4. O fac pentru copiii sectorului. Am trecut 3 legi bune în Parlament pentru copii și acum vreau să le aplic pe sector. Fac asta pentru un prieten bun, bercenar (acum plecat dintre noi), care ar fi vrut să aibă un dojo în care să-i învețe pe copii sport și tărie de caracter. O fac pentru o prietenă bună care acum 4 ani și-a făcut viză de flotant să mă voteze, iar sâmbăta asta a venit cu soțul ei să-mi semneze, gravidă în luna a opta, pentru că ea crede că lucrurile pot și trebuie să fie mai bine în București, pentru copilul ei și pentru toți copiii.
5. Te aștept la lansare și te aștept să te implici. Cu puținul care îți rămâne după zile istovitoare la muncă. Eu mă voi implica cu tot ce pot. Doar așa putem câștiga. Și vom câștiga.
Mulțumesc și te aștept la lansare - Sâmbătă, 23 martie, ora 12:00, în fața intrării în Orășelul Copiilor din Șoseaua Olteniței.
Cătălin Teniță și echipa REPER Sector 4 / REPER București
PS: Lasă-mi datele tale în formular.
https://docs.google.com/forms/d/1pltgW-7CWVlVDjM1B6izX7XKwRxFGCY-vi3QZ5qtVmw/
Și te aștept sâmbătă!