O noapte neagră pentru femeile din Afganistan
O femeie frumoasă, d-abia sosită cu avionul din Kabul în New Delhi, spune pe un ton disperat:
"Nu-mi vine să cred că lumea a abandonat Afganistanul. Prietenele noastre vor fi ucise. Ei (Talibanii) ne vor ucide. Femeile nu vor mai avea nici un drept." Link în comentarii.
În Kabul astăzi proprietarii magazinelor care aveau pe fațade imagini cu femei le vopsesc, le elimină de frică. Dar frica nu se va termina o dată cu eliminarea acelor imagini. Teroarea abia începe.
Mă gândeam la ele azi, în parc, în vreme ce mă uitam la fii-mea, de 9 ani, cum vorbea cu o domnișoară de vreo 15-16 despre câini, despre ce vor să facă în viață, despre visurile lor, despre Youtube și Genjin Impact (sau asa ceva, un joc online la modă).
Pe lângă țarcul de câini treceau fete ținându-se de mână cu băieți sau mergând cu ei la meci, la Rapid-FCSB. Libere, atât cât este libertate în lume fără să intrăm în filozofări.
O generație întreagă de fete și femei au crescut în acești 20 de ani de la căderea regimului taliban. Au acum 15-20-30-35 de ani.
Măcar o parte din ele, măcar 10-15% au avut speranța că pot fi libere. Că pot alege să fie frumoase sau bogate sau independente sau învățate, sau cum mai vor ele să fie. Că nu trebuie să fie cum stabilește cineva, viu sau mort. Că au un spațiu de autonomie personală care le permite să se trezească dimineața cu dorință de viață, nu doar cu poveri.
Astăzi acele speranțe au murit o dată cu moartea Constituției. Acel articol care spunea că bărbații și femeile sunt egali în fața legii nu mai există. Femeile acelea trăiesc de astăzi în Emiratul Islamic al Afganistanului care se va proclama în câteva ore de acum.
Pentru ele există doar șansa să plece sau să se supună.
Canada a anunțat deja că va primi 20.000 de astfel de azilante, activiste civice și educatoare, femei care au crezut și au luptat pentru visele lor și pentru visele altor femei. Ele riscă să fie ucise primele, să fie stârpite pentru idei impure.
Cineva îmi reprosa că scriu despre probleme care nu mă privesc și nu ne privesc. Eu cred că situația asta ne privește pe toți. Că este un eșec enorm al umanității să ne uităm în altă parte. Că dreptul la viață are obligația corelativă a fiecăruia dintre noi care se definește ca om să lupte atâta cât poate el împotriva genocidului.
Pentru umanitate noaptea aceasta este o noapte neagră.
(Text scris pe 15 august, seara. A urmat o într-adevăr o primă noapte neagră în Kabul, cu mii de oameni luând cu asalt aeroportul internațioal și încercând să scape doar cu hainele de pe ei).