Suprataxare cu subreprezentare
Aș vrea să revin asupra temei suprataxării, după mai multe zeci de discuții cu tot felul de oameni, avute în ultima săptămână
Suprataxarea – soluția cea mai ieftină, dar și cea mai nocivă Suprataxarea este, aparent, cea mai facilă metodă prin care statul poate obține rapid bani. Însă este și una dintre cele mai distructive, atât pentru economie, cât și pentru coeziunea socială. De ce? Pentru că redistribuie resursele: ia de la unii și dă altora. Dacă acești „alții” se află într-o nevoie reală sau dacă banii sunt investiți în generațiile viitoare, suprataxarea poate fi justificată moral. Însă dacă beneficiarii sunt mai „grași” – mai privilegiați sau mai puțin afectați – decât cei de la care se ia, sentimentul de nedreptate devine profund. Mai ales într-un moment în care societatea este deja puternic polarizată.
Dimensiunea efortului cerut populației În doar șase luni, suma colectată prin suprataxare se ridică la aproximativ 40 de miliarde de lei – bani proveniți de la cetățeni, cei care muncesc și consumă. Pentru comparație, totalul depozitelor bancare ale populației se situează în jur de 380 de miliarde de lei, dintre care 80% sunt deținute de aproximativ 2% din populația adultă. Cu alte cuvinte, ceea ce se dorește a fi luat acum – și această sumă acoperă doar jumătate din necesarul pentru reducerea deficitului la un nivel sustenabil de 3% – echivalează cu peste 10% din economiile totale ale populației. Și asta pentru un obiectiv neclar, fără un plan transparent și credibil care să aducă beneficii reale celor care suportă costul.
Nu e vorba doar de solidaritate Nu putem vorbi despre această măsură ca despre un simplu gest de solidaritate, gen „dați și voi un leu pentru Ateneu”. În lipsa unor reduceri semnificative ale cheltuielilor publice, acest efort (sau „haircut”) reprezintă de fapt o scădere de 10–15% din veniturile lunare ale fiecărui cetățean. Este diferența dintre a putea pune ceva deoparte pentru o nevoie urgentă sau un vis modest și a trăi fără nicio plasă de siguranță.
Guvernul nu poate trata această situație ca pe un simplu „reglaj” Această intervenție nu poate fi prezentată ca o ajustare temporară. Ea trebuie însoțită obligatoriu de reforme structurale, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung:
Închei cu două gânduri:
Scriu aceste rânduri cu îngrijorarea unui om care nu a mai simțit vreodată un potențial val de revoltă la fel de mare precum cel care se întrevede acum, dacă în săptămânile următoare se va confirma că pentru unii „e mumă” și pentru alții „ciumă”.
Și cu speranța sinceră că în viitorul guvern există suficientă luciditate și inteligență pentru a înțelege că nu mai este vorba de „business as usual”. Măcar acum.
Jafuri românești.